Analizele de sol reprezintă un instrument util pentru luarea unor decizii economice legate atât de alegerea momentelor propice de procurare al necesarului cantitativ şi calitativ de îngrăşăminte minerale sau organice cât și de stabilirea dozelor de îngrăşăminte.
Totodată analizele solului sunt cea mai la îndemână metodă de a vă cunoaște terenurile pe care le lucrați și calitițile lor.
Toate aceste informaţii pot fi folositoare în perioada imediat următore când va începe pregătirea terenurilor pentru semănatul culturilor de toamnă.
În momentul în care se stabilesc dozele si tipul îngrăşămintelor, un factor care trebuie luat în considerare este reacţia solului(pH), întrucât, din punctul de vedere agrochimic, aceasta are un rol deosebit de important în asimilarea elementelor nutritive de către plante
Reacţia solului poate varia destul de mult pe suprafaţa unei exploataţii agricole astel încât accesibilitatea elementelor pentru plante să fie diferită de la o zonă la alta. Acest lucru se datorează faptului că unele elemente nutritive se asimilează mai greu pe solurile cu reacţie moderat acidă, exemplu fiind macroelementele principale şi secundare (N,P,K,S,Ca,Mg), iar alte elemente cum ar fi microelementele (B,Mn,Cu si Zn) au problem cu asimilarea la pH-uri cu o valoare de peste 7,5.
Totodată diferitele valori ale reacţiei solului duc la utilizarea unor tipuri diferite de îngrăşăminte cu reacţii fiziologice acide sau bazice lucru important de ştiut în perioada dinaintea semănatului de toamnă.
Spre exemplu pentru pH-uri acide se pot folosi îngrăşăminte cu reacţie alcalină cum ar fi nitrocalcarul în cazul fertilizării cu îngrăşăminte azotoase şi DAP pentru fertilizarea cu fosfor. În cazul solurilor cu reacţie bazică se pot folosi îngrăşăminte cu reacţie acidă cum sunt azotatul de amoniu sau sulfatul de amoniu în cazul fertilizării cu îngrăşăminte azotoase și MAP sau TSP pentru fertilizarea cu fosfor.
Elemente foarte importante in nutriţia plantelor determintate prin analiza soluli sunt si: Azotul,Fosforul şi Potasiu.
Necesarul de azot al diferitelor specii de plante este variabil şi din acest motiv este nevoie de analizele de sol, în vederea stabilirii dozelor, a tipului de îngrăşământ şi a perioadelor de aplicare (ex pre-semănat și semănat). Pentru că absorbţia azotului are loc pe tot parcursul perioadei de vegetație, la aplicarea acestui element trebuie ţinut cont de cantitatea de azot rămasă în sol după cultura premergătoare determinat în urma analizelor, consumul specific al plantei, pH-ul dar și de randamentul dorit pentru cultura următoare. Cantităţile aplicate trebuie împărţite în funcţie de cultură sau perioada de vegetaţie.
Carența azotului în nutriția plantelor duce la îngălbenirea frunzelor, la încetinirea sau oprirea creșterii acestora. La graminee înfățișarea este slabă, paiul rămâne mic, spicul scurt, cu boabe sistave. Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de vegetație, la formarea abundentă a frunzelor și la mărirea sensibilității la boli.
Un alt element important în metabolismul plantelor este fosforul, care are funcții specifice de a intra în compoziția structurilor celulare. În lipsa fosforului, plantele rămân mici și frunzele se răsucesc iar pe ele apar pete violet-roșcate, rădăcinile sunt lungi și rare și tulpina este rigida.
Aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor se face de obicei înainte de semănat şi ar trebui să se țină cont de reacţia solului în momentul alegerii îngrăşămintelor cu fosfor.
Datorită mobilităţii reduse în sol a acestui element, pentru fertilizarea cu fosofor se pot folosi tehnologii de aplicare variabilă, însemnând că în urma analizelor de sol putem determina variabilitatea cantităţilor de fosfor şi putem aplica îngrăşăminte doar în zonele unde este necesar, cu cantităţile corespunzătoare fiecărui interval de interpretare a acestui element. Acest lucru poate duce la uniformizarea culturii şi la reducerea costurilor cu fertilizarea.
Perioada optimă pentru aplicarea tehnologiei cu rata variabilă pentru îngrăşămintele pe bază de fosfor este înainte de semănat.
Potasiul regleaza absorbtia azotului de către plante, prelucrând nutriția amoniacală, oxidarea amoniacului iar în cazul nutriției nitrice – reducerea nitraților. Absorbția potasiului poate fi considerabil împiedicată de prezența ionilor Ca, Mg și Na, după cum și potasiul poate stânjeni absorbția acestora.
Deşi solurile din Romania au un conţinut bun de potasiu, acest element trebuie luat în considerare pentru fertilizarea culturilor deoarece el asigură rezistenţa la ger, secetă şi creşte capacitatea plantelor de a absorbi apă. Lipsa potasiului produce o perturbare în metabolismul proteinelor, acumulându-se în plante aminoacizi liberi și amide. Simptomele apar la început pe frunzele bătrâne, având loc îngălbenirea marginilor şi a zonelor internervurale, urmate de brunificarea şi necrozarea acestora.
Pentru fertilizarea cu potasiu trebuie avut în vedere rezultatul analizei de sol dar şi consumul specific al fiecărei culturi.
Ca şi pentru fosfor, fertilizrea cu potasiu se poate face prin tehnologia de aplicare variabilă cu îngrăşăminte ce conţin acest element iar perioada optimă de aplicare ese înainte de semănat.
