Folosim cookie-uri pentru a vă oferi anumite funcționalități și pentru a garanta cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor în conformitate cu „Politica noastră de confidențialitate”
Cu o multitudine de decizii, lucrări și utilaje la care un fermier modern trebuie să facă față, una dintre ultimile sale griji este modul în care utilajele sale comunică între ele. Din fericire, modul de comunicare dintre utilaje este din ce în ce mai facil, datorită protocolului ISOBUS.
Ce este ISOBUS-ul?
ISOBUS, este un protocol de comunicare standardizat (ISO), care asigură interconectarea și comunicarea utilajelor agricole între ele – tractoare, echipamente electronice și utilaje (implementuri).
Înainte de ISOBUS, fiecare utilaj venea cu propriul său calculator, iar asta înseamnă:
Mai multe moduri de lucru între diverse utilaje
Mai multe manuale de utilizare
Mai mult timp pierdut
Cheltuieli mai mari
Productivitate mai scăzută
Prin standardizarea comunicării între utilajele agricole și echipamentele tehnologice, prin tehnologia ISOBUS, toate dezavantajele enumerate mai sus au fost fie eliminate fie reduse foarte mult.
Pentru utilajele care sunt “inteligente”, dar nu sunt ISOBUS situația este următoarea – “inteligența” utilajului respectiv se află în calculatorul cu care este controlat. Nu se poate folosi niciun alt monitor pentru al îl controla, chiar și funcțiile cele mai de bază.
Prin standardizare cu ISOBUS, inteligența utilajului a fost mutată în utilaj, cu ajutorul unui ECU (calculator, foarte simplu spus). Acesta are toate informațiile despre utilaj, inclusiv modul în care poate fi controlat și funcțiile pe care le poate efectua.
Odată folosit un utilaj ISOBUS, monitorul la care este legat, poate fi aproape orice monitor capabil ISOBUS. Acest monitor se mai numește și terminal, și poate fi produs de către producătorul utilajului respectiv, poate fi monitorul integrat în tractor sau poate fi chiar monitorul sistemului de ghidare GPS.
Ce avantaje aduce ISOBUS?
Pe lângă faptul că ISOBUS rezolvă majoritatea dezavantajelor enumerate mai sus, acesta mai aduce următoarele avantaje:
Simplifică modul de lucru printr-o interfață de lucru unitară și posibilitatea de a folosi orice terminal compatibil (funcția Universal Terminal)
Poate controla utilajul în mod automat (funcția Task Controller)
Efectuarea de diferite setări, în mod automat, în funcție de zona în care se lucrează (TC-GEO)
Închiderea și deschiderea de secțiuni ale utilajului în mod automat (TC-SC)
Soluțiile oferite de către Vantage pentru ISOBUS.
O primă soluție oferită de către noi pentru ISOBUS, este reprezentată de către sistemele Trimble. Toată gama de monitoare de la Trimble, este compatibilă cu tehnologia ISOBUS. Mai mult, folosind un monitor de la Trimble pentru a vă controla utilajul ISOBUS, aveți avantajul de a:
Închide și deschide în mod automat secțiunile utilajului
Controla și înregistra doza aplicată
Efectua aplicare cu dozare variabilă
Folosi un singur monitor pentru autoghidare și control utilaj; iar acest monitor este mare, modern și performant
O altă soluție oferită de Trimble este reprezentată de sistemul FieldIQ. Acest sistem transformă utilajele vechi și depășite tehnologic în utilaje moderne și performante, de multe ori, cu investiții mici. Iar pentru a simplifica și mai mult lucrurile , și acest sistem este compatibil cu ISOBUS.
În articolele următoare îți vom exemplifica și restul soluțiilor ISOBUS oferite de către noi. Până atunci poți vedea în acest clip, cum ajută tehnologia ISOBUS o fermă din România.
Vrei mai multe detalii contactează unul dintre specialiștii Vantage sauabonează-te la newsletterul nostru cu ultimele noutăți despre agricultura de precizie!
În ultima perioadă, numărul fermierilor care folosesc sisteme de ghidare și autoghidare prin satelit a crescut foarte mult în România. Beneficiile ad...
Știm cu toții că semănatul este una dintre cele mai importante lucrări agricole și întotdeauna este o presiune enormă, pentru că de ea depinde întreag...