Cum funcționează sistemele de autoghidare?
Deși numărul fermierilor care folosesc sistemele de ghidare și autoghidare este tot mai mare și oarecum astfel de sisteme sunt deja obișnuință pentru majoritatea acestora, încă sunt ferme mai mici sau mai mari, care încă nu folosesc aceste sisteme ale agriculturii de precizie.
Unul dintre principalele motive din spatele acestui motiv este neînțelegerea tehnologiei. Deși modul efectiv cum funcționează un sistem de autoghidare prin GPS sau satelit este foarte complex și este foarte important pentru a te familiariza cu tehnologia,i nu aș dori să-l aprofundăm aici, pentru că nu trebuie să știi cum funcționează în detaliu motorul cu ardere internă sau o cutie de viteze pentru a putea folosi un automobil, de exemplu.
Însă, pentru a înțelege cum funcționează un astfel de echipament, ne puteam uita la principale părți componente, la ce și cum fac acestea.
Astfel, un sistem de autoghidare este compus din trei componente principale:
📍receptorul satelitar (sau antena)
Să le luăm pe fiecare în parte și să vedem care este rolul fiecărei componente.
Monitorul de ghidare
Monitorul de ghidare are ca principal scop oferirea unei interfețe între sistemul de ghidare și operatorul uman. Azi, majoritatea monitoarelor de ghidare au ecrane tactile color, cu interfețe care sunt folosite și de către telefoanele mobile, pentru a fi ușor de operat chiar și de către operatori neexperimentați. Folosind o interfață grafică operatorul introduce comenzi pentru sistemul de autoghidare, vede rezultate muncii, introduce sau scoate diverse date și informații, efectuează diverse setări și tot așa.
Monitoarele moderne, au de cele mai multe ori și capabilități ISOBUS. În acest mod, utilajele atașate tractorului care sunt compatibile ISOBUS, pot fi controlate în mod automat de către monitorul de ghidare (de exemplu prin setarea sau schimbarea automată a dozei sau prin închiderea și deschiderea automată a secțiunilor de lucru). Un astfel de monitor din gama Trimble este modelul GFX-750 , acesta fiind și modelul cel mai bine vândut al producătorului.
Receptorul satelitar
Receptorul satelitar, sau popular spus antena, reprezintă dispozitivul prin care echipamentul de ghidare sau autoghidare recepționează semnalele de la sateliții de poziționare globală. Trebuie să știți că de cele mai multe ori, acest receptor poate primi semnale de la mai multe constelații de sateliți, printre cele mai folosite fiind GPS, GLONASS, Galileo și BeiDou. Trebuie să rețineți și faptul că sistemul doar primește informații de la sateliți și nu transmite informații (de aceea se numește receptor).
Pe lângă funcția de bază, descrisă anterior, receptorul satelitar, mai poate îndeplini și alte sarcini precum:
✅transmiterea de comenzi către sistemul de autoghidare sau către tractor
✅poate conține un ansamblu de accelerometre și giroscoape pentru efectuarea corecțiilor atunci când se lucrează în teren înclinat (compensarea înclinării)
✅poate procesa anumite seturi de date pe care le transmite către diverse echipamente sau senzori ori către monitorul de ghidare
Sunt situații în care monitorul de ghidare descris anterior este integrat în monitorul în care avem și funcții și informații ale tractorului, însă totdeauna receptorul satelitar este independent.
Cel mai performant receptor satelitar de la Trimble este modelul NAV-900, care îndeplinește toate sarcinile de mai sus plus altele mai mărunte de care nu este cazul să amintim. Acesta poate fi folosit cu oricare monitor din gama GFX de la Trimble, inclusiv cu GFX-350.
Sistemul de autoghidare
Se poate folosi pentru ghidare doar monitorul și receptorul satelitar, dar în acest caz vorbim despre ghidare (manuală), unde este necesar ca în continuare operatorul să vireze utilajul pe brazdă. Însă acest tip de ghidare devine din ce în ce mai puțin folosit de către fermieri, majoritatea folosind un sistem cu autoghidare, unde și virajele sunt efectuate în mod automat. Iar aici intervine sistemul de autoghidare.
Când vorbim despre utilajele agricole și sistemele de autoghidare, primele se împart în două categorii:
- fără pregătire (preechipare) din fabrică pentru autoghidare (în special utilajele vechi)
- cu pregătire (preechipare) din fabrică pentru autoghidare (majoritatea utilajelor de fabricație recentă sunt așa)
În situația unui vehicul fără preechipare una dintre soluții este montarea sistemului hidraulic de direcție controlat automat de către sistemul GPS. Însă de mai mulți ani, cea de-a doua variantă, care este montarea unui servomotor electric în locul volanului tractorului este tot mai folosită, datorită avantajelor numeroase cu care vine. Sistemul EZ-Pilot Pro de la Trimble are ca avantaje ușurința în folosire, prețul accesibil, performanțele excelente dar și faptul că poate fi mutat de pe un utilaj pe altul.
Dacă vehicul este cu preechipare pentru autoghidare, asta înseamnă că are deja instalate sistemele hidraulice pentru controlul automat al direcției, precum și senzorii necesari, În aceasta situație pe lângă monitor și receptor satelitar, mai fiind nevoie doar de cabluri pentru conexiunea dintre sistemul de autoghidare și rețeaua CAN a utilajului agricol.
Cu siguranță acum îți este puțin mai clar modul în care funcționează un sistem de autoghidare, însă pentru a-ți răspunde la întrebările mai complexe, la care cu siguranță nu ai găsit răspuns aici, te rugăm să ne contactezi.